Denes Reka

Denes Reka

Dacă ajungi destul de des pe munte, prin România, cu siguranță că o vei întâlni pe Réka undeva pe un traseu montan. O recunoști după voalul de pace sufletească și împlinire, cu care este înconjurată și după un zâmbet discret și bunăvoitor, când se întâlnesc privirile.

Ea este unul dintre cei mai vechi prieteni ai noștri, cu care am fost prin multe aventuri și, chiar dacă este foarte discretă în ce o privește, am reușit să-i punem câteva întrebări. 

Deci, să facem cunoștință cu Dénes Réka.

1.    Poveșteste-ne despre tine. Cum s-a născut dragostea ta pentru munte? 
Mă numesc Dénes Réka, am 31 de ani, și sunt geolog. Eu aș spune mai degrabă dragostea pentru natură, pe care am moștenit-o de la tatăl meu, el fiind și geolog și speolog. De cand am fost mică, am admirat toată natura cu păduri, stânci, ape, peșteri și munții. 
2.    Care a fost prima ta experiență montană? 
Prima mea experiență a fost în Retezat, cred că am avut 17 ani, îmi amintesc că mi-a plăcut foarte mult, dar totodată a fost și obositoare. O perioadă am făcut speologie, și după o pauză destul de mare am început să merg pe munte în mod mai frecvent, din iunie 2019. De atunci simt că m-am regăsit în turele montane. A început să-mi placă din ce în ce mai mult, și dupa turele de vară, cumva a venit de la sine să merg și iarna pe munte. 
3.    Povestește-ne despre cea mai frumoasă tură a ta. 
Cea mai frumoasă tură, unde am participat, a fost în anul acesta (2021) în februarie pe vârful Moldoveanu, în ziua cea mai rece din sezonul de iarnă. Am fost cu o echipă de oameni minunați, chiar în condiții extreme, și sunt mândră de această tură.
4.    Ce sfaturi ai da unei persoane care vrea sa meargă pentru prima oară pe munte?
Să-și aleagă turele în funcție de nivelul lor de pregătire, să se documenteze în privința traseului, să consulte prognozele meteo, și să respecte muntele.
5.    Cum te alimentezi pe munte?
Eu, de exemplu, dimineața nu mănânc nimic, așa am mai multă energie, și mănânc ceva ușor pe parcursul turei. 
6.    Ce nu-ți lipsește niciodată din rucsac?
Nu îmi lipsește niciodată frontala, trusa de prim ajutor, îmbrăcămintea adecvată turei și condițiilor meteo, bateria externă, apa și ceva de ronțăit.
7.    Escaladă, drumeție, via ferrata sau munți înalți – ce alegi?
Drumeții și munți înalți. 
8.    Ce îți zic părinții când te duci pe munte? Își fac griji pentru tine când ești plecată în tură? Ce planuri de viitor ai?
Din păcate tatăl meu are grijă de mine de Sus, iar Mama mea este destul de îngrijorată când merg pe munte iarna. 
Planurile de viitor, sunt deocamdata aici, la noi in țară. Am o lista unde aș dori să ajung și, într-o zi, m-aș încerca într-o expediție în munții înalți.

← Înapoi la Nomazii

CONTACTEAZĂ-NE

+ 40 758 69 60 60

mad4nomad@gmail.com

330106, Aleea Plopilor, Bl. G2, Mun. Deva, Jud. Hunedoara, Romania