Există locuri în lume care par desenate din altă dimensiune. În inima Asiei Centrale, lanțurile muntoase Tian Shan și Pamir ascund unele dintre cele mai dramatice și frumoase peisaje de pe planetă — de la lacuri turcoaz suspendate între stânci, până la vârfuri acoperite de gheață și văi străbătute de nomazi.
Hai cu noi într-o aventură complexă, între sălbăticie și spiritualitate, unde natura e grandioasă, oamenii autentici, iar fiecare pas te aduce mai aproape de esența simplă a vieții. Vom străbate păduri de conifere, vom urca până la peste 5000 m altitudine, vom admira vârfuri de peste 7000 m și vom descoperi cultura nomazilor kârgâzi — o lume care încă trăiește în ritmul naturii. Această călătorie e o combinație rară între două lumi: farmecul mistic al Munților Tian Shan și energia pură a Pamirului. O expediție care îmbină drumeția, cultura și liniștea absolută a locurilor în care timpul pare că s-a oprit.
Ce ne așteaptă:
- O tranziție între două lumi - o călătorie care te poartă de la pădurile de brad ale Tian Shan-ului de Vest, până la ghețarii uriași ai Pamirului;
- Orașul Osh, poarta de intrare în Asia Centrală, plin de culoare și viață locală;
- Valea Aflatun, cu pădurile sale de molid și râurile limpezi care șerpuiesc printre stânci;
- Rezervația naturală Sary-Chelek, una dintre cele mai spectaculoase zone din Kârgâzstan, cu lacuri glaciare turcoaz și văi alpine;
- Valea Kara-Suu, un paradis verde dominat de culmi înalte, ape limpezi și sate izolate;
- Munții Pamir, „Acoperișul Lumii”, unde fiecare orizont pare mai aproape de cer;
- Tabăra Edelweiss Meadow, baza alpiniștilor care se pregătesc să atingă Vârful Lenin (7134 m);
- Lacul sacru Tulpar-Kol, un loc încărcat de simboluri, venerat de localnici pentru energia lui aparte;
- Tabăra Sunny 1, loc de aclimatizare și povești sub cerul infinit al Pamirului;
- Ascensiunea pe Vârful Yukhin (5130 m), o provocare de anduranță medie, accesibilă și spectaculoasă, cu panorame vaste asupra lanțului Trans-Alay.
O experiență care combină mișcarea, introspecția și întâlnirea cu o lume autentică, neatinsă de turismul de masă, pentru cei care caută liniștea în înalt, nu doar altitudinea.
.jpg)
PROGRAM:
Ziua 1: plecare din București, din aeroportul Otopeni cu destinația Osh.
Ziua 2: vom face transferul către valea Râului Aflatun, care este situată în partea de est a versantului sudic al celui mai mare lanț din Tian Shan-ul de Vest, Lanțul Chatkal. Ne oprim la tabăra de corturi, într-un peisaj pitoresc, la confluența a două râuri, Aflatun și Utur. Pregătim bagajele pentru tură și ne bucurăm de prima seară în noul anturaj. Noaptea o vom petrece la 1300 m altitudine.
Ziua 3: începem traseul de trekking de-a lungul părții sudice a văii Râului Aflatun, până la confluența sa cu Uyalma. Poteca străbate canionul râului, printre pădurile de molid. Dificultatea redusă îl face perfect pentru prima zi de trek. Luăm prânzul în pădurea de lângă râu, apoi continuăm drumeția de-a lungul defileului. Ne cazăm la 1900 m altitudine.
Ziua 4: pornim prin Pasul Kuldambes (2750 m) către Pasul Ashuu (2551 m). Aici facem o pauză într-un punct de belvedere cu priveliști uimitoare asupra Lacului Sary-Chelek și asupra văii din apropiere. După amiază coborâm spre Lacul Sary-Chelek, unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine și al treilea cel mai adânc lac din Asia Centrală.
Ziua 5: părăsim Lacul Sary-Chelek și mergem în amonte de-a lungul Râului Sary-Chelek până la confluența acestuia cu Râul Makmal. Admirăm pajiștile alpine și ne îndreptăm către Trecătoarea Makmal (2654 m). Din șaua trecătoarei se poate face o ascensiune ușoară până pe unul din vârfurile din apropiere. Poteca urmează apoi cursul Râului Kurumdu până în Valea Kara-Suu – destinația finală a acestei zile.
Ziua 6: după trei zile intense de drumeție, vom coborî de-a lungul râului până la Lacul Kara-Suu pe un traseu foarte ușor, numai bun pentru refacere. Principalul punct de interes pentru această zi va fi priveliștea uluitoare de pe malul lacului până la lanțul muntos Min-Teke. După prânz luăm contact cu viața și cultura nomazilor din zonă.
Ziua 7: după drumețiile de-a lungul Lacului Kara-Suu, începem o urcare ușoară până la Trecătoarea Kuturma (2446 m). Parcurgem o potecă pitorească, care trece printre ienupări și stânci, iar din trecătoare se deschide o panoramă uluitoare spre partea de sud a Lacului Sary-Chelek. Coborârea din trecatoare va fi abruptă, dar nu prea lungă, după care traversăm câmpurile înflorite și ajungem pe malul Lacului Iri-Kol.
Ziua 8: dis de dimineață, cu bateriile încărcate, pornim la drum de la Iri-Kol până în partea de sud a Lacului Sary-Chelek. Traseul trece prin livezile de meri aflate de-a lungul a numeroase lacuri turcoaz. Pe parcursul traseului peisajele magice ale celor mai frumoși munți din Kârgâzstan continuă să ne uimească la fiecare nouă cotitură. În a doua parte a zilei plecăm spre Osh și avem timp să descoperim acest oraș autentic. Peste noapte rămânem cazați în Osh.

Ziua 9: începe a doua parte a călătoriei noastre. Transfer de-a lungul autostrăzii Pamir către tabăra de iurte situată pe Pajiștea Edelweiss (3600 m), la poalele Vârfului Lenin. Ajungem în tabără, ne cazăm și luăm prânzul. De aici facem o plimbare până la Lukovaya Polyana (3800 m).
Ziua 10: începem cu o drumeție către lacul sacru Tulpar-Kel și ne bucurăm de peisajele minunate ce ne înconjoară. Avem ocazia să ne familiarizăm cu viața de zi cu zi și cu tradițiile nomazilor kârgâzi. Ne oprim la un punct de belvedere, de unde se deschide o panoramă superbă către Vârful Lenin, iar la sfârșitul zilei ne întoarcem în tabăra de bază, pentru odihnă.
Ziua 11: pornim, către un nou punct de belvedere, pe creasta Vârfului Petrovski (4150 m), unde ne asteapta o uimitoare vedere de 360 asupra Văii Alai, a lacurilor colorate, a maiestuosului Lanț Trans-Alay și a vârfului său principal, Vârful Lenin (7134 m). La sfârșitul zilei ne întoarcem în tabăra de bază.
Ziua 12: dis de dimineață pornim spre tabăra „Sunny” 1 (4400 m), la poalele Vârfului Lenin. Trecem prin Pasul Călătorilor (4150 m), coborâm și traversăm un râu de munte, urmăm poteca spre Ghețarul Lenin, până ajungem la Tabăra 1, care se află pe morena mijlocie a ghețarului. Ne vom caza în tabără având program liber după cină.
Ziua 13: este ziua în care ajungem pe Vârful Yukhin, la peste 5000 m. Traseul nu este complicat și nu necesită echipament sau abilități speciale. Posibil să dăm de zăpadă, dar doar în partea superioară a vârfului. De aici, de la 5130 m, putem admira măreția și magia Pamirului. După o pauză binemeritată pe vârf, coborâm la Tabăra „Sunny” 1 (4400 m) pentru odihnă.
Ziua 14: începem lungul drum spre casă. Pornim dis de dimineață și urmăm traseul deja familiar prin Pasul Călătorilor, bucurându-ne de culorile uimitoare ale stâncilor, de turnurile de piatră, de pereții de gheață și de canionul „Land’s Edge”. Ajungem în tabăra de bază, ne odihnim, sărbătorim toată experiența acestor zile și ne pregătim bagajele.
Ziua 15: dimineața pornim spre Osh, prin faimoasa Vale Alay, Pasul Taldyk (3645 m) și Pasul Chiirchik (2408 m). Ne cazăm la hotel, avem timp să cumpărăm cadouri și suveniruri pentru cei dragi.
Ziua 16: Ajungem la aeroport și, după toate procedurile de rigoare, ne îmbarcăm în avion cu destinația finală - acasă.
.jpg)
DIFICULTATE: ușor-mediu, drumeții de 3-8 ore/zi, inclusiv urcare la 5100 m altitudine.
CAZARE: Hotel, corturi încălzite, iurte.
MESELE: sunt incluse micul dejun la hotel în Osh și toate mesele (pensiune completă) pe parcursul expediției.
Număr de participanți: minim 6.
ECHIPAMENT recomandat:
- bocanci trei sezoane
- rucsac de tura 60-65 l / geantă expediție 80 - 100 l (duffle bag), rucsac mic 25-30 l ;
- sac de dormit temp confort min -7 grade C
- gheruțe dacă poteca e înghețată în ziua vârfului, adidași, șlapi;
- pantaloni de trekking de vară și de iarnă, tricou corp merino/sintetic, bluză polar/fleece, windstopper, geacă de puf, geacă hardshell, ciorapi groși, căciulă/cagulă, mănuși, ochelari de soare;
- pantaloni scurți, slip de baie, tricouri;
- bețe de trekking, cremă protecție solară, balsam pentru buze, șapcă/pălărie și căciulă;
- termos, sticlă de apă, pachet hrană, lanternă frontală, baterii, trusă medicală individuală.
O parte din echipament poate fi luat în chirie.
PREȚ: 2190 EUR, ce include:
- Toate transferurile conform programului;
- Toate permisele necesare pentru vizitarea regiunilor menționate și toate taxele locale;
- Toate cazările: hotel de 3 stele în Osh și corturi de tabără, amenajate, în drumeție;
- Toate mesele (pensiune completă), cu excepția zilelor petrecute în Osh, unde este inclus micul dejun;
- Acces la electricitate, 220 V;
- Serviciie ghidului, bucătarului, porterilor și personalului de întreținere în tabere;
- Servicii medicale în taberele “Edelweiss Meadow” și “Sunny” Camp;
Suplimentar:
- Biletele de avion pentru ruta București – Osh/Bishkek și retur (aproximativ 720 EUR);
- Asigurare medicală;
- Alte excursii, la cerere;
- Alte cheltuieli personale;
- Mesele în Osh, exceptând micul dejun.
Buget total cu biletele de avion și TOATE cheltuielile: aproximativ 2900 EUR

Pentru ÎNSCRIERE, stabilire contact, completare echipament și alte detalii necesare:
- Vă puteți alătura echipei noastre direct din eveniment,
sau ne sunați GSM/Whatsapp: 0758696060,
sau pe e-mail: mad4nomad@gmail.com
- Achitați un avans de 4000 lei. Achitarea integrală se face până la data începerii evenimentului.
Vă atenționăm asupra faptului că în cazul în care renunțați la eveniment, din orice motiv, sumele achitate vor fi returnate în următoarele condiții:
a. 100% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face cu mai mult de 60 de zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului, din care se scad cheltuielile cu comisioanele aferente procesării plăților, în valoare de 1% din suma plătită;
b. 80% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 60 - 45 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
c. 50% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 45 - 30 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
d. 0% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 30 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
IMPORTANT:
1. Vom crea un grup de discuții cu toate persoanele participante:
- pentru oferirea tuturor informațiilor necesare cu privire la: condițiile de cazare, organizare, starea vremii, consultanță echipament individual, îndrumare etc;
- după realizarea evenimentului, va servi pentru schimbul de impresii, video și poze între participanți.
2. Chiar dacă nu dorim acest lucru, numărul de locuri este strict limitat!
3. Toată informația necesară va fi prezentată participanților.
4. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul are dreptul să schimbe traseul. În cazul vremii TOTAL NEFAVORABILE ne rezervăm dreptul de modificare/anulare a perioadei de desfășurare a evenimentului, ce va fi comunicată din timp!
5. Nimeni nu vă garantează reușita ascensiunii. Aceasta depinde foarte mult de factori precum vremea, specificul organismului, starea fizică, pregătirea și experiența anterioară. Pentru reușita evenimentului, ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.