Te-ai gândit vreodată să petreci revelionul într-un cadru de vis, în inima naturii? Dacă răspunsul este da, iată ocazia perfectă. Te invităm să celebrăm împreună trecerea în noul an, la Cabana Gențiana, înconjurați de crestele semețe, acoperite de zăpadă ale Munților Retezat. Vom parcurge cele mai frumoase trasee de iarnă din zonă, ne vom distra, vom găti împreună cina festivă și vom ciocni un pahar de șampanie în noaptea de revelion. Șampania din noaptea de Revelion este din partea noastră.

PROGRAM
Ziua 1: ne întâlnim la ora 11:00 în Sălașul de Sus, în parcarea din fața primăriei. De aici, ne îndreptăm spre Cabana Codrin, unde lăsăm mașinile. Împachetăm rucsacurile, împărțim bagajul comun și pornim spre Cabana Gențiana pe un traseu de 2-3 ore prin pădurea îmbrăcată în zăpadă. Liniștea naturii, întreruptă doar de scârțâitul zăpezii sub tălpi, ne pregătește pentru aventura ce urmează. Ajunși la cabană, savurăm un ceai cald, despachetăm și ne pregătim pentru petrecerea de Revelion! Într-o atmosferă caldă și festivă, ciocnim paharele de șampanie la miezul nopții, urându-ne un 2026 plin de sănătate, bucurie și aventuri. Cina festivă o vom pregăti la comun, iar momentele petrecute împreună vor rămâne o poveste de neuitat!
Ziua 2: după o noapte de petrecere, ne trezim fără grabă și savurăm un mic dejun copios cu vedere la crestele Retezatului. Apoi, ne echipăm și dacă starea vremii, respectiv a gheții, permite, ne așteaptă o zi plină de adrenalină: escaladăm cascada înghețată de pe versantul vestic al Vârfului Stânișoara, cât e ziua de lungă. În cazul în care gheața nu permite o asemenea activitate, vom urca pe Varful Custura Bucurei pentru a admira primul apus din 2026. Seara revenim la cabană unde ne așteaptă o cină caldă și povești la gura sobei.
Ziua 3: după un mic dejun energizant, pornim spre Vârful Peleaga (2509 m) și Păpușa (2508), cele mai înalte vârfuri din Retezat. Pe măsură ce ieșim din pădure, peisajul se deschide într-un spectacol montan, creasta ascuțită a Pietrelor, Vârful Stânișoara, Vârful Bucura II și măreții Colți ai Pelegii ne înconjoară. Ajunși pe Peleaga, savurăm priveliști de neuitat. Dacă vremea și starea grupului ne permit, continuăm spre Vârful Păpușa (2508 m), al doilea ca înălțime din masiv, aflat în apropiere. În cazul în care condițiile nu sunt favorabile pentru urcarea pe vârfuri, vom parcurge un traseu alternativ prin Valea Rea, admirând frumusețea sălbatică a Retezatului. Seara, ne întoarcem la cabană pentru a continua atmosfera de sărbătoare, cu jocuri și momente de voie bună.
Ziua 4: după micul dejun și o cafea fierbinte, dacă vremea se menține stabilă, pornim spre Vârful Retezat, cel care dă numele întregului masiv. Vom urca pe Valea Pietrele, iar coborârea o vom face pe Valea Stânișoara. Traseul ne poartă prin păduri înzăpezite, care se deschid treptat spre panorame spectaculoase. De pe vârf, admirăm creasta Pietrelor, Vârful Stânișoara și alte piscuri semețe, într-un peisaj hibernal de 360 de grade, care îți taie respirația. În cazul în care vremea se strică, vom coborî spre mașini, iar aventura noastră se va încheia. Ne luăm rămas-bun și ne întoarcem acasă, după un Revelion memorabil.
Opțional – ziua 5: în ultima zi, ne trezim odihniți, strângem bagajele și pornim înapoi spre Cabana Codrin, unde am lăsat mașinile, traseul durează aproximativ 2 ore. Cu inimile pline de amintiri și cu peisaje de poveste în minte, ne luăm rămas-bun de la Retezat și ne întoarcem acasă, după un Revelion de neuitat.

DIFICULTATE: traseul spre Vârful Peleaga este mediu ca dificultate, dacă urcăm și pe Păpușa acesta devine greu, de anduranță, la fel și cel spre Vârful Retezat. Traseele de rezervă sunt medii, ca dificultate.
CAZARE: cabana Gențiana, camere comune.
MESELE: nu sunt incluse, fiecare are posibilitatea să se alimenteze după propriile dorințe. La cabană nu există restaurant.
Număr de participanți: minim 10

ECHIPAMENT recomandat:
- rucsac 50-60l, sac de dormit / liner pentru sacul de dormit (opțional) pentru igienă;
- bocanci de iarnă, colțari, piolet, ham, cască;
- pantaloni de trekking de iarnă, tricou corp merino/sintetic, bluză polar/fleece, windstopper, geacă de puf, geacă hardshell, ciorapi groși, căciulă/cagulă, mănuși, ochelari de soare;
- bețe de trekking, cremă protecție solară, balsam pentru buze;
- termos, lanternă frontală, baterii, trusă medicală individuală;
- mâncare pentru toate zilele.
* În limita stocului disponibil, la cerere, se poate închiria spre completare echipamentul individual necesar cu: ham, colțari, cască, piolet, bețe de trekking, frontală.
PREȚ: 440 RON, ce include:
- cazare 4 nopți la Cabana Gențiana;
- ghidaj și instructaj montan;
- taxă intrare în parc;
- șampania din noaptea de Revelion.
Suplimentar:
- mesele;
- transportul dus – întors;
- alte cheltuieli personale.
Pentru ÎNSCRIERE, stabilire contact, completare echipament și alte detalii necesare:
- Vă puteți alătura echipei noastre direct din eveniment, sau ne sunați GSM/Whatsapp: 0758696060 / 0761617078, sau pe e-mail: mad4nomad@gmail.com;
- Achitați un avans de 100 lei. Achitarea integrală până la data începerii evenimentului.
- Dacă evenimentul se va anula/amâna la inițiativa noastră sau datorită restricțiilor valabile la data desfășurării acestuia, avansul va fi restituit integral.
* Vă atenționăm asupra faptului că în cazul în care renunțați la eveniment, din orice motiv, sumele achitate vor fi returnate în următoarele condiții:
a. 100% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face cu mai mult de 15 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
b. 50% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 15 - 5 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
c. 0% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 5 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
IMPORTANT:
1. Vom crea un grup de discuții cu toate persoanele participante din mai multe motive:
- pentru oferirea tuturor informațiilor necesare cu privire la: condițiile de cazare, organizare, starea vremii, pregătirea fizică, consultanță echipament individual, îndrumare etc;
- după realizarea evenimentului, va servi pentru schimbul de impresii video și poze între participanți.
2. Chiar dacă nu dorim acest lucru, numărul de locuri este strict limitat.
3. Toată informația necesară va fi prezentată participanților.
4. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul are dreptul să schimbe traseul. În cazul vremii TOTAL NEFAVORABILE ne rezervăm dreptul de modificare a perioadei de desfășurare a evenimentului, ce va fi comunicată din timp!
5. Nimeni nu vă garantează reușita ascensiunilor. Aceasta depinde foarte mult de factori precum vremea, specificul organismului, starea fizică, pregătirea și experiența anterioară.
