În vara 2026 reluăm una din turele noastre clasice și mergem să vedem lumea de pe cel mai înalt vârf al Europei – Elbrus!
Parte din programul Seven Summits și Seven Volcanoes, Elbrus este cel mai înalt munte și vulcan adormit din Europa, cu o altitudine de 5642 de metri. Este localizat în sudul Rusiei, la granița cu Georgia. S-a format oarecum diferit față de restul munților din lanțul Caucaz, din care face parte. Este un vulcan în straturi (stratovulcan) cu două vârfuri, format mai târziu, cu aproximativ 2,5 milioane de ani în urmă, ca urmare a unor procese geologice complexe și lungi: mai întâi, a apărut vârful vestic, iar apoi, în partea de est a craterului lateral, a început să se formeze un al doilea con.
Acest eveniment se adresează drumeților experimentați, obișnuiți cu terenuri alpine și condiții variate. Atenție: Scopul nostru este ca fiecare participant să aibă șansa reală de a ajunge pe vârf, în siguranță. Astfel, fiecare participant va trece printr-un proces de selecție, astfel încât grupul final să fie unit, compatibil și pregătit pentru această aventură.

PROGRAM:
Ziua 1: Zbor București – Mineralnye Vody. Transfer și cazare la hotel în Terskol.
Ziua 2: Start aclimatizare. Acomodare cu zona, verificare și ajustare echipament. Ascensiune pe Vârful Terskol (2.900 m.) Revenire la hotel.
Ziua 3: Urcăm la 3.100 m. pe Vârful Changed. Vom coborî lent, pentru a sta cât mai mult la altitudine. Întoarcere la același hotel.
Ziua 4: Vom merge până la stația de telecabină din Azau, urcăm cu telecabina, apoi pe jos până la refugiul Priut 11 (4.200 m.); revenim la hotel. Seara vom pregăti bagajul pentru munte.
Ziua 5: Urcăm cu telecabina, apoi continuăm până la refugiul Garabashi (3.850 m.), unde ne cazăm pentru 3 nopți. Aclimatizare, urcare cca 300 m, coborâre și prima noapte, din cele trei, la refugiu.
Ziua 6: Zi de aclimatizare. Urcăm până la 4.700 m, la Stâncile lui Pastuhov. Pregătim ziua de vârf.
Ziua 7: Este ziua vârfului! Plecare în jur de ora 2:00 noaptea către vârf. Dacă vom avea noroc de timp bun și de un ritm ridicat de mers, vom savura răsăritul de pe acoperișul Europei! După imortalizarea reușitei ne întoarcem la refugiu. Sărbătorim și ne odihnim.
Ziua 8: Zi de rezervă. Dacă nu va fi folosită pe munte, opțiuonal, putem să vizităm punctele de interes din zonă.
Ziua 9: Ne așteaptă drumul spre casă. Transfer la Mineralnye Vody. Zbor Mineralnye Vody – București.

DIFICULTATE: dificil, orientat pe rezistență. Din punct de vedere tehnic, Elbrus este relativ ușor. Necesită condiție fizică bună și experiență anterioară pe munți hibernali. Până la startul expediției, vom organiza sesiuni de pregătire în munții din România.
CAZARE: hotel la poalele muntelui, refugiu-cabană pe munte.
MESELE: sunt incluse 3 mese / zi, pe partea montană și la hotel.
Număr de participanți: minim 5
PREȚ: 1500 EUR, ce include:
- Transferurile locale, conform programului;
- Toate cazarile, conform programului: loc în cameră dublă la hotel, loc în cameră comună pe munte, ”la Butoaie”
- Taxele de intrare în rezervații, biletul de telecabină (1 bilet dus-întors);
- 3 mese / zi pe partea montană și la hotel;
- Ghid de turism, ghizi montani acreditați, pe tot parcursul expediției;
- Asistență la obținerea vizei și a asigurării medicale;
- Asistență la procurarea biletelor de avion.
Suplimentar:
- Biletele de avion și taxele de aeroport (aprox. 500 EUR);
- Taxa de viză și voucher necesar pentru obținerea vizei. Cetățenii români au nevoie de viză pentru Rusia. Se aplică cu minim 30 de zile înainte de data plecării. Pentru viză sunt necesare: voucher, asigurare de călătorie conform cerințelor de la https://www.vfsglobal.com/russia/romania/Tourist.html (aprox. 150 EUR);
- Alte mese, decât cele menționate;
- Transportul pe munte cu ratracul, în ziua vârfului (aprox 200 EUR);
- Suplimentul pentru cameră single 100 euro;
- Echipamentul individual;
- Asigurarea medicală;
- Costurile suplimentare cauzate de întreruperea participării la expediție;
- Alte cheltuieli personale.
Buget total cu biletele de avion și TOATE opțiunile incluse: aproximativ 2400 EUR.

Pentru ÎNSCRIERE, stabilire contact, completare echipament și alte detalii necesare:
- Vă puteți alătura echipei noastre direct din eveniment,
sau ne sunați GSM/Whatsapp: 0758696060,
sau pe e-mail: mad4nomad@gmail.com
- Achitați un avans de 2500 lei. Achitarea integrală se face până la data începerii evenimentului.
Vă atenționăm asupra faptului că în cazul în care renunțați la eveniment, din orice motiv, sumele achitate vor fi returnate în următoarele condiții:
a. 100% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face cu mai mult de 45 de zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului, din care se scad cheltuielile cu comisioanele aferente procesării plăților, în valoare de 1% din suma plătită;
b. 80% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 45 - 30 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
c. 50% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 30 - 10 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului;
d. 10% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 10 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
IMPORTANT:
1. Vom crea un grup de discuții cu toate persoanele participante:
- pentru oferirea tuturor informațiilor necesare cu privire la: condițiile de cazare, organizare, starea vremii, consultanță echipament individual, îndrumare etc;
- după realizarea evenimentului, va servi pentru schimbul de impresii, video și poze între participanți.
2. Chiar daca nu dorim acest lucru, numărul de locuri este strict limitat!
3. Toată informația necesară va fi prezentată participanților.
4. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul are dreptul să schimbe traseul. În cazul vremii TOTAL NEFAVORABILE ne rezervăm dreptul de modificare/anulare a perioadei de desfășurare a evenimentului, ce va fi comunicată din timp!
5. Nimeni nu vă garantează reușita ascensiunii. Aceasta depinde foarte mult de factori precum vremea, specificul organismului, starea fizică, pregătirea și experiența anterioară. Pentru reușita evenimentului, ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.