Peștera Muierilor este una dintre cele mai cunoscute destinații din România pentru practicarea sporturilor de aventură precum via ferrata. Ce ne așteaptă aici? Un weekend presărat cu multe momente interesante și pline de adrenalină, relaxare și socializare, totul într-o locație înconjurată de peisaje pitorești și pereți verticali de stâncă. Aici există numeroase trasee de via ferrata echipate special pentru începători, dar și pentru avansați, care vă vor pune la încercare abilitățile fizice și mentale. Apropo, știați că via ferrata este o activitate sportivă specifică turismului montan, care combină elemente de escaladă pe stâncă cu elemente de alpinism și hiking?
Confortul ne este asigurat de pensiunile din apropiere, unde, ori de câte ori simțim nevoia, ne putem retrage pentru o masă caldă sau o cafea.
PROGRAM
Ziua 1, vineri, 20 septembrie, ora 12:00: întâlnire în parcarea auto de la Peștera Muierilor, iar după o scurtă lecție teoretică, ne îndreptăm spre stâncă. Zilele călduroase și lungi de toamnă ne permit să abordăm numeroase trasee de via ferrata, în funcție de dorințele și pregătirea grupului. Momente pline de adrenalină vom avea din belșug, dar nu va lipsi nici relaxare. La prânz, putem lua masa la unul dintre restaurantele din apropiere, după care ne întoarcem din nou la via ferrata, cât ne țin puterile. Așa vom petrece prima zi, bucurându-ne de căldura soarelui, de peisajul pitoresc care ne înconjoară, învățând să abordam trasee cu diferite grade de dificultate.
Ziua 2: dimineața, cu bateriile încărcate, savurăm o cafea și micul dejun, după care urmează o zi întreagă presărată cu momente pline de adrenalină, la stâncă. Această zi va fi dedicată exersării și perfecționării tehnicilor pe care le-am învățat în ziua precedentă. Putem de asemenea, să abordăm trasee noi și să învățăm tehnici noi. Printre obiectivele interesante din zonă se numără și Peștera Muierilor, una dintre peșterile cu cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul României, pe care o putem vizita împreună. Seara, ne îndreptăm spre cazare unde avem timp suficient pentru distracție și socializare.
Ziua 3, duminică, 22 septembrie: ne trezim dis de dimineață cu bateriile încărcate și pornim din nou spre zona cu trasee amenajate, unde ne așteaptă alte câteva ore pline de adrenalină. La sfârșit, strângem echipamentul, ne luăm rămas bun și pornim fiecare spre case bucuroși de noile experiențe trăite în așteptarea următoarelor aventuri.
DIFICULTATE: ușor - mediu, avem la dispoziție mai multe trasee de via ferrata cu un grad redus de dificultate.
CAZARE: la pensiune în zona Baia de Fier, sau la cort.
MESELE: nu sunt incluse, fiecare participant are posibilitatea să se alimenteze după propriile dorințe. În zonă există restaurante.
Număr minim de participanți: 6
ECHIPAMENT recomandat:
- încălțăminte trekking, pantaloni trekking, bluză de corp/tricou, polar, windstopper, jachetă impermeabilă, jachetă călduroasă;
- rucsac de tură, lanternă frontală;
- trusă medicală individuală, cremă protecție solară, ochelari de soare;
- apă, pachet hrană;
- ham, cască, lonja via ferrata, lonjă de alpinism;
- cort/loc în cort, sac de dormit (confort 0 grade C), saltea (pentru cei ce optează pentru cazare la cort).
La cerere se pot închiria ham, cască, lonjă alpinism și lonjă via ferrata.
PREȚ: 360 lei, ce include:
- ghidaj și instructaj specific;
- cursuri teoretice și practice de via ferrata;
- asistență în permanență în timpul parcurgerii traseelor de via ferrata;
- echipament comun necesar pentru parcurgerea în siguranță a traseelor.
Suplimentar:
- cazare la pensiune;
- mesele;
- transportul dus – întors până și de la Peștera Muierilor;
- alte cheltuieli personale.
Pentru ÎNSCRIERE, stabilire contact, completare echipament și alte detalii necesare:
- Vă puteți alătura echipei noastre direct din eveniment,
sau ne sunați GSM/Whatsapp: 0761617078,
sau pe e-mail: mad4nomad@gmail.com;
- Achitați un avans de 150 lei. Achitarea integrală până la data începerii evenimentului.
- Daca evenimentul se va anula/amâna la inițiativa noastră, avansul va fi restituit integral.
Vă atenționăm asupra faptului că în cazul în care renunțați la eveniment, din orice motiv, sumele achitate vor fi returnate în următoarele condiții:
a. 100% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face cu mai mult de 15 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
b. 50% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 14 - 5 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
c. 0% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 5 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
IMPORTANT:
1. Vom crea un grup de discuții cu toate persoanele participante din mai multe motive:
- pentru oferirea tuturor informațiilor necesare cu privire la: condițiile de cazare, organizare, starea vremii, pregătire fizică, consultanță echipament individual, îndrumare etc;
- după realizarea evenimentului, va servi pentru schimbul de impresii video și poze între participanți.
2. Chiar daca nu dorim acest lucru, numărul de locuri este strict limitat.
3. Toată informația necesară va fi prezentată participanților.
4. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul are dreptul să schimbe traseul. În cazul vremii TOTAL NEFAVORABILE ne rezervăm dreptul de modificare a perioadei de desfășurare a evenimentului, ce va fi comunicată din timp!
5. Nimeni nu vă garantează reușita ascensiunilor. Aceasta depinde foarte mult de factori precum vremea, specificul organismului, starea fizică, pregătirea și experiența anterioară.