Atenție:
1. Evenimentele noastre sunt organizate în concordanță cu limitările stabilite de autorități, cu respectarea regulilor de igienă și distanțare socială valabile la momentul desfășurării evenimentului.
2. Datele desfășurării evenimentului sunt aproximative și pot varia +/- câteva zile în funcție de disponibilitatea participanților și a biletelor de avion.
3. Din cauza fluctuației mari a costurilor, prețul final poate varia puțin, în funcție de valoarea cazărilor și a transferurilor. Din păcate, trăim vremuri, în care nu prea există o stabilitate prognozabilă. Din acest motiv, vom fi extrem de transparenți cu participanții.
Georgia fascinează, prin peisaje, prin tradiție, prin bucătărie, prin măreție! Te invităm să o descoperim, în adevăratul sens al cuvântului, într-o aventura de excepție. Împreună cu Giolive vom călători din inima munților Caucaz, până la perla Mării Negre, pe 2 roți.
Acest eveniment se adresează, în primul rând, iubitorilor de cicloturism. Ne așteaptă aproape 500 km de pedalat cu o urcare de 3500 m și o coborâre de 5500 m, de la poalele muntelui Kazbek, până pe litoralul Mării Negre. Vom merge pe drumuri noi și vechi, trecând prin sate, orașe, vizitând muzee, vestigii istorice, admirând peisaje superbe și odihnindu-ne pe plajă, la final.
Pentru această expediție ne-am propus să vizităm:
- capitala Georgiei – Tbilisi – un țesut de clădiri vechi și noi, multe vestigii istorice, multe restaurante unde ne putem bucura de delicioasele bucate și renumitul vin georgian;
- biserica Gergeti - ridicată în sec 14 la altitudinea de 2170 m;
- drumul militar georgian printre pereții enormi ai Caucazului - de unde putem admira Kazbekul în toată splendoarea sa;
- orașul antic Uplistsikhe - oraș-fortăreață dezvoltat în peșterile unui munte;
- orașul Gori - aici găsim casa-muzeu a lui Stalin - istoria trebuie cunoscută;
- stațiunea balneară Borjomi cu ale sale renumite ape minerale;
- două stațiuni de schi: Gudauri și Goderdzi;
- orașul Batumi – considerat a fi cel mai frumos de pe litoralul Mării Negre;
- multe, foarte multe drumuri extraordinare cu peisaje uimitoare.
PROGRAM:
Ziua 1, sâmbătă, 8 iulie, 2023: Ne întâlnim la aeroport în București, luăm avionul și aterizăm în Tbilisi în dimineața zilei următoare (pentru un alt aeroport, vă rugăm să luați legătura cu noi).
Ziua 2: Prima parte a zilei este dedicată capitalei Georgiei. Împletirea stilurilor arhitecturale, a vechiului cu modernul, oamenii și, desigur, bucătăria georgiană vor lăsa o amprentă puternică în suflet. După masă plecăm spre Stepantsminda, cazare și briefing. Spre seară vom pregăti bicicletele pentru următoarea etapă – cea de ciclism.
Ziua 3: De dimineață, după micul dejun, vom urca până la vechea biserică Gergeti. De aici putem admira și vârful Kazbek. După, urcăm pe biciclete și începem cu o coborâre și un drum relativ drept, pentru a ne încălzi. Vom vizita stațiunea de schi Gudauri, trecând pe lângă multe cetăți străvechi și pe lângă lacul de acumulare Zhinvali. În fața noastră se vor desfășura peisaje montane uimitoare.
Distanță: 130 km.
Diferență de nivel pozitivă: 880 m; negativă: 2500 m.
Ziua 4: Ne așteaptă o porțiune mai dreaptă. Vizităm orașul antic Uplistsikhe, tăiat în stâncă. Aici descoperim diverse structuri datate încă din perioada timpurie a Epocii Fierului și până în Evul Mediu târziu. Este remarcabilă combinația unică a diferitelor stiluri de culturi tăiate în stâncă din Anatolia și Iran. De asemenea, ne așteaptă și casa – muzeu a lui Stalin din orașul său natal – Gori.
Distanță: 120 km.
Diferență de nivel pozitivă: 630 m; negativă: 430 m.
Ziua 5: Dacă denumirea de Borjomi nu-ti spune nimic, după aceasta zi, vei dori să bei doar Borjomi. Localitatea, cu același nume, e renumită pentru bazele de tratament balneare și apa minerală! Apa Borjomi este de origine vulcanică, se ridică la suprafață de la o adâncime de 8 -10 kilometri. Spre deosebire de alte ape, este bogată în bicarbonat de sodiu. Stânca solidă a munților caucazieni îmbogățește apa cu peste 60 de compuși minerali obținuți de-a lungul procesului de filtrare. Cazare la Ahaltihe.
Distanță: 80 km.
Diferență de nivel pozitivă: 520 m; negativă: 200 m.
Ziua 6: Urmează partea cea mai dificilă de pedalat. După o urcare lungă peste pasul și stațiunea de schi Goderdzi începem coborârea spre partea finală. Vom trece pe lângă biserici vechi, fortificații și mai vechi și alte multe locuri excepționale. Munții, râurile și peisajele de vis nu vor lipsi.
Distanță: 60 km.
Diferență de nivel pozitivă: 1200 m; negativă: 600 m.
Ziua 7: Vom merge pe unul din numeroasele drumuri ale vinului din Georgia. Trecem prin sate autentice, împrăștiate pe un relief extraordinar, în care fiecare curbă deschide o viziune nouă asupra Georgiei. La final, ne răsfățăm cu apusul pe malul mării și o plajă revigorantă la destinația noastră finală – Batumi – perla Mării Negre. Vom fi obosiți și epuizați, dar să știți, că apa mării face minuni.
Distanță: 100 km.
Diferență de nivel pozitivă: 300 m; negativă: 1700 m.
Ziua 8: Ne așteaptă o zi plină de relaxare pe plajă în Batumi. Orașul fascinează prin arhitectură, infrastructură, plajă și multiple activități. Își merită pe deplin denumirea de ”perlă” a Mării Negre. De asemenea, vom avea timp și pentru a găsi cadouri pentru cei dragi de acasă. Spre seară împachetăm echipamentele, facem bagajele și ne pregătim pentru drumul spre casă.
Ziua 9, duminică, 16 iulie: Un lung drum spre România, începând cu aeroportul din Batumi. Ajungem spre seară la București, obosiți, dar cu o nouă experiență uimitoare prin una din cele mai frumoase țări – Georgia!
DIFICULTATE: Necesită o condiție fizică și experiență în ciclism medii. Pentru o refacere eficienta, zilele de ciclism dificile vor alterna cu unele mai ușoare.
CAZARE: Pensiuni, pe toată durata turei.
MESELE: nu sunt incluse. Fiecare participant are posibilitatea să se alimenteze după bunul său plac, mai ales că Georgia are o bucătărie excelentă.
Număr minim de participanți: 5
PRET PROMOȚIONAL: 1190 EUR, ce include:
- Biletele de avion București – Tbilisi, Batumi - București (în limita a 430 EUR);
- Toate transferurile;
- Toate cazările;
- Asigurare specială de sport extrem;
- Mașină de însoțire/transfer bagaje;
- Serviciile de ghidaj;
- Echipamentul comun necesar desfășurării în siguranță a călătoriei;
- Consultații cu privire la echipament, pregătire fizică și suport în formarea programului de antrenamente.
Suplimentar:
- Mâncarea, excursii – la alegere (aproximativ 250 EUR/persoană);
- Transportul bicicletei (pentru zborul București - Tbilisi - Batumi - București, prețul este de 120 de EUR)
- Închirierea echipamentului necesar (după caz);
- Alte cheltuieli personale.
Pentru ÎNSCRIERE, stabilire contact, completare echipament și alte detalii necesare:
Vă puteți alătura echipei noastre direct din eveniment,
sau ne sunați GSM/Whatsapp: 0758696060,
sau pe e-mail: mad4nomad@gmail.com;
- Achitați un avans de 2500 lei. Achitarea integrală până la data de 20.05.2023.
- Daca evenimentul se va anula/amâna la inițiativa noastră sau din cauza restricțiilor valabile la data desfășurării acestuia, avansul va fi restituit integral.
Vă atenționăm asupra faptului că în cazul în care renunțați la eveniment, din orice motiv, sumele achitate vor fi returnate în următoarele condiții:
a. 100% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face cu mai mult de 30 de zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
b. 50% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face în intervalul 30 - 15 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
c. 0% din prețul integral al evenimentului, dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 15 zile calendaristice înainte de data de început a evenimentului.
IMPORTANT:
1. Vom crea un grup de discuții cu toate persoanele participante din mai multe motive:
- pentru oferirea tuturor informațiilor necesare cu privire la: condițiile de cazare, organizare, starea vremii, pregătire fizică, consultanță echipament individual, îndrumare etc;
- la sfârșitul evenimentului, va servi pentru schimbul de impresii video și poze între participanți.
2. Chiar daca nu dorim acest lucru, numărul de locuri este strict limitat.
3. Toată informația necesară va fi prezentată participanților.
4. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul are dreptul să schimbe traseul. În cazul vremii TOTAL NEFAVORABILE ne rezervăm dreptul de modificare a perioadei de desfășurare a evenimentului, ce va fi comunicată din timp!
5. Nimeni nu vă garantează reușita evenimentului. Aceasta depinde foarte mult de factori precum vremea, specificul organismului, starea fizică, pregătirea și experiența anterioară.
Acest eveniment este desfășurat împreună cu Giolive